varza murata-2
varza butoi

Despre fermentație,
o noutate veche

Sarea favorizează extracția substanțelor nutritive pe care le conține varza, ce vor servi drept suport pentru dezvoltarea de bacterii lactice.

Într-o primă etapă a fermentației, sarea inhibă dezvoltarea florei aerobe, în combinație cu acizii produși de fermenții lactici.  Dezvoltarea florei lactice anaerobe are loc în mod natural, ulterior – bacteriile fiind liber prezente în mediu. Glucidele din varză se transformă treptat în acid lactic, care va modifica textura acesteia, va genera o îmbunătățire a calităților nutritive și aroma deosebită, caracteristică pe care o capătă varza murată prin acidificare.

Despre materia primă

Cea mai mare producție de varză la nivel național se realizează în regiunea Sud-Muntenia, majoritar în județul Dâmbovița. Varza ocupă locul al doilea din totalul suprafeţelor  alocate legumelor  iar România are o producţie anuală de peste un milion de tone, ce o plasează în top 10 producători mondiali ai acestei legume. 

Pe termen mediu ne propunem dezvoltarea gamei de produse oferite, prin completarea acesteia cu sortimente derivate (zeamă de varză, varză murată ambalată în mai multe tipodimensiuni, varză picantă) plus o gamă dedicată de murături sau conserve de legume ce vor fi produse după rețete proprii: castraveți murați, gogoșari, murături mixte, s.a.

R
cabbage